Costel Alexandru, Galați - Mărturie mântuire

Totul a început în urmă cu aproximativ 9-10 ani, când nu aveam prea mare legătură cu Dumnezeu. Întotdeauna am avut un vis: să devin fotbalist. Am făcut fotbal de performanță timp de 7-8 ani, iar lucrul acesta m-a motivat să vreau să devin cineva. Încă de mic, a fost în inima mea dorința aceasta: să fac lucruri mari, care să mă reprezinte. Neștiind că, de fapt, îmi câștigam identitatea prin ceea ce făceam, nu prin ceea ce eram.

Am început să practic fotbalul de la 7-8 ani dar, cum stai în diferite anturaje, cu diverși prieteni, lucrul acesta te influențează, și m-au influențat și pe mine. Lucrurile s-au acutizat din clasa a opta sau a noua, când am încercat să câștig bani. Am apelat la băutură, la țigări, lucruri pe care căutam să le vând. Mai târziu, am început cu diferiți băieți din liceu, prin cartiere, să încercăm să procurăm droguri să le vindem. Voiam să facem bani. Acesta era scopul meu: să fiu cineva, să fiu cunoscut și să arăt lumii că sunt grozav.

Îmi amintesc o situație când aveam o relație cu cineva și am ajuns să fiu trădat în relația respectivă. Mi s-a spus: „Hai la mine să petrecem timp împreună” dar, în linii mari, am ajuns să fiu sechestrat într-un apartament la etajul 3. Chiar în perioada aceea, cineva mi-a spus: „Costel, eu te provoc să vorbești cu Dumnezeu și să-i spui ‘Dacă Tu, Doamne, exiști cu adevărat, pune-mă la o încercare grea’”.

Pentru prima oară în viața mea, la nivelul conștiinței, am auzit foarte clar: „Ieși pe geam, căci dacă vei ieși pe geam și dacă vei muri, nimănui nu-i va păsa”. Eram la etajul 3, vă imaginați ce distanță era! Dar cineva mi-a spus: „Sari pe geam, dacă mori, nimănui nu-i pasă!”. Spre 5 dimineața, când nu mai aveam soluții, eram obosit și abia mai stăteam pe picioare, resurse nu mai aveam, mă întrebam: „Să ies pe geam la etajul 3? Sunt vreo 10 metri, nu știu exact.”

Am ieșit pe acolo, am sărit. Mi-am zis să mă țin de gratiile geamului, să pot coborî. Lucrurile însă nu au mers cum am calculat eu. La etajul 2, am alunecat cu piciorul la o gratie. Am căzut. Mi-am spart arcada, genunchii mi i-am sfărâmat și mi-am dizlocat șoldul.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Dacă exiști, pune-mă într-o situație grea, dar vreau să văd că tot tu mă scapi din ea”. Pot să zic că Dumnezeu m-a scăpat cu viață. Nu meritam, la viața pe care o trăiam: discotecă, băutură... Eram așa de cunoscut în cartier la un moment dat încât îmi plăcea să cer taxă de protecție de la alți băieți, care mi-erau inferiori. Aveam o expresie: „Nu dai banul, te pocnesc”.

A fost o perioadă grea din viața mea. Și acum țin minte, un unchi de-al meu, pastor în Sibiu, m-a luat deoparte și a început să discute cu mine despre importanța relației cu Isus. Nu pot să spun că eram foarte interesat, aveam alte interese. Dar au fost câteva lucruri care mi-au impactat viața, de exemplu că „ești iubit pentru ceea ce ești”. Mie asta îmi lipsea în momentul respectiv, să știu că sunt iubit.

Și acum, pentru prima oară în viață, cred că era într-o seară de decembrie în apropierea sărbătorilor, când eram la el acasă, în camera mea, seara m-am pus pe genunchi. Am spus: „Doamne, eu habar n-am dacă mă asculți în momentul de față și dacă vrei să faci în viața mea. Tu știi că întotdeauna dorința mea a fost să fiu grozav”. În momentul în care m-am ridicat de pe genunchi, m-am simțit un alt om. Un om eliberat, chiar dacă nu știam ce înseamnă eliberarea la momentul respectiv.

Apoi am mers în liceu. Și din unul din cei care făceau „legea” în liceu, care influențau negativ, am ajuns să se uite profesorii și directoarea la mine ca și cum aș fi devenit anormal. Pentru că normalul era ceea ce eram înainte, cel care cauza probleme. Dar acum devenisem anormal, vorbeam frumos, eram respectuos. Când Evanghelia a intrat în viața mea, a fost o schimbare completă, nu am mai fost același. Gândirea și vorbele mele s-au schimbat. Și eu mă miram uneori, dar aveam această pace, era ceva diferit, eram uluit că eu zic: „Te rog frumos”, când eu obișnuiam să zic: „Dă-mi, că dacă nu, dau cu pumnul”.  

Deși mulțimea colegilor din școală și din clasă îmi dădeau tot felul de porecle și argumente contra valorilor și ideilor pe care eu le înțelegeam din Biblie, într-o zi, unul din cei mai buni colegi din clasă, Daniel, îmi spune: „Nu înțeleg, deși toată lumea te batjocorește, tu tot nu dai înapoi de la credința ta. Explică și mie ce e cu tine.” Și i-am spus: „Viața mea a primit un alt sens atunci când L-am invitat pe Isus în viața mea. Nu am folosit formule și ideologii, ci exact așa cum vorbesc cu tine, așa am vorbit și cu Isus. N-am știut dacă mă ascultă, dar i-am zis că vreau o viață nouă, vreau să înțeleg că sunt iubit.”

Interviu realizat în 2017, difuzat în emisiunea „Vieți în lumină”, o emisiune cu mărturii, în fiecare vineri de la ora 17:30 pe Alfa Omega TV sau oricând pe site-ul, pagina de Facebook și contul Youtube ale Alfa Omega TV.