Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
100-steaua
100-istoric
100-teologia
100-pace
100-stiri
100-roaga-te
100-conferinta
galerie home devotional

Săpăturile arheologice descoperă elemente din vremea împăratului Ezechia Știre Jerusalem Dateline

Săpăturile arheologice efectuate în Ierusalim descoperă elemente din vremea împăratului Ezechia. Săpăturile efectuate lângă ambasada SUA din Ierusalim au deschis de fapt un sit arheologic masiv și unic, datând din vremea regelui Ezechia și a împăraților lui Iuda. După cum ne relatează Julie Stahl, corespondenta CBN în Orientul Mijlociu, situl pare să facă legătura dintre vechi și nou.

Mă aflu între două ziduri din epoca de fier, pe care le-am descoperit. Arheologii spun că situl reprezintă una din cele mai importante descoperiri recente din secolul al VIII-lea î.H, vreme cunoscută în Biblie ca vremea împăraților din Ierusalim. Arheologul israelian Benyamin Storchan spunea pentru Știrile CBN că aceste pietre mari tăiate dețin un secret. Biblia menționează pietrele tăiate ca fiind pietre cioplite. Pietrele cioplite sunt, pentru arheologi, unul din semnele unei construcții majore administrativ-guvernamentale. Săpăturile se fac aici, în partea de sud a Ierusalimului.

În spatele meu se află noua ambasadă a Statelor Unite. Arheologii spun că este ironic faptul că aici a fost o zonă administrativă în urmă cu 2 700 de ani, iar acum aici se află ambasada. Acest sit are trei aspecte fără precedent: sigiliile-ștampilă, arhitectura monumentală și grămada de pietre care dovedește natura administrativă a acestui loc. Aflat la 3 km de Ierusalimul antic, se pare că guvernul gestiona și depozita aici proviziile de hrană ale împărăției. Tot aici se adunau vinul și untdelemnul de măsline, metoda prin care se plăteau taxele la acea vreme.

Arheologii au mai descoperit peste 100 de sigilii unice pe mânere de ulcioare, multe ștampilate cu un cuvânt antic evreiesc, care înseamnă aparține regelui. Când vorbim despre aceste sigilii, trebuie să știm că ele nu sunt foarte comune. Până acum, s-au descoperit aproximativ 1 300 în Israel. Cele 120 găsite aici reprezintă 10% din totalul mânerelor descoperite.

Situl datează din vremuri tulburi, de când împăratul asirian Sanherib încerca să cucerească cetățile lui Iuda. Totuși, săpăturile arată că activitatea a fost neîntreruptă în ce privește colectarea taxelor. Arheologii au mai găsit și figurine înfățișând oameni și animale. Biblia spune în mod repetat să nu te închini la idoli.

Profeții avertizau asupra acestui fapt din nou și din nou, motivul fiind acela că ei reveneau mereu la închinarea la idoli, și aceste obiecte par să fi fost ceva foarte comun prin gospodării.

Unul din mistere este cantitatea imensă de piatră de cremene despre care arheologii cred că ar fi acoperit o mare clădire. Dar de ce să construiască un deal artificial înalt de 20 m și întins pe mai mult de jumătate de hectar? Este necesar un volum masiv de muncă pentru a muta aceste pietre. La suprafață sunt mai multe pietre mici, dar în inima dealului sunt pietre mari, greu de mutat.

În apropiere, muncitorii decopertează rămășițele unui zid lat. Credem că aici a fost jefuită o structură monumentală ale cărei urme încă le găsim sub pietre. Descoperirea a avut loc în timpul unor săpături înaintea construirii unui nou cartier. Acum, se fac planuri pentru integrarea acestuia, așa încât partea veche să devină o parte vizibilă a patrimoniului local modern.

Material difuzat în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 338, în august 2020. Alte știri reportaje și creștine: https://alfaomega.tv/stiri/stiri-desp...

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega!

https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.