
Schimbările aduse de al 20-lea Congres al Partidului Comunist din China | AO NEWS
Cel de-al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist din China, care a avut loc în octombrie 2022, a marcat o importantă schimbare, care în prezent este tot mai vizibilă.
Xi Jinping, a fost ales în unanimitate pentru un al treilea mandat istoric, încălcând limita de două mandate de până atunci. El a reușit să transforme China într-o superputere, atât economică, cât și militară și diplomatică. China a reușit să folosească contextul actual în favoarea sa, apropiindu-se de Rusia, dar și de alte țări importante pentru economia mondială, Arabia Saudită, Brazilia, India și numeroase țări din Africa.
O schimbare mai puțin cunoscută de la Congresul Național al Partidului Comunist este că Xi Jinping a fost numit și șef al Comisiei Militare Centrale și, prin urmare, devine oficial și liderul militar al Chinei. Partidul a mai hotărât că sistemele de control a populației nu sunt suficiente, demarând un control mai strict și mai direct al Partidului asupra celor două componente principale ale sistemului nervos al unei țări: banii și internetul. Mai multe organizații creștine privesc cu îngrijorare această acumulare de putere, care va afecta și mai mult drepturile omului, dizidenții și nu în ultimul rând, libertatea religioasă.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 30 martie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri