
Knesset avansează în adoptarea reformei juridice | AO NEWS
Knesset a adoptat un articol de lege cheie a controversatei reforme judiciare, cunoscută sub numele de „clauza de anulare a Curții Supreme” printr-un vot de 61-52, în ciuda dezbaterilor aprinse.
O particularitate în Israel este absența Constituției. Ca urmare, Curtea Constituțională se ghidează după așa numitele Legi Fundamentale ale Israelului, care sunt o serie de legi cu valoare cvasi-constituțională, bazate pe libertățile individuale evidențiate în declarația de independență a Israelului. Judecătorii de la Curtea Constituțională sunt numiți de președintele Israelului, care, la rândul său este numit la propunea Judecătorilor. Alegătorii din Israel nu pot printr-un vot democratic să influențeze importantele decizii ale Curții. Guvernul Netanyahu încearcă să corecteze această problemă, oferind putere sporită Knessetului, care este ales de către popor. Knessetul ar putea anula o hotărâre a Înaltei Curți, cu o majoritate simplă.
Coaliția de guvernare speră să finalizeze adoptarea tuturor articolelor înainte de vacanța de Paște. Susținătorii reformei judiciare spun că vor să pună capăt anilor de exces a Curții, în timp ce oponenții descriu propunerile ca fiind antidemocratice și care încearcă să răstoarne un guvern ales democratic.
Știre prezentată în cadrul ediției din 15 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega