Originea speciilor și selecția naturală - Studiul ființelor vii susține evoluționismul sau modelul creației?

Să ne îndreptăm atenția către două întrebări de bază: „Cum a luat ființă informația ADN pentru presupusa primă ființă microscopică vie?” și „Cum s-a schimbat și s-a augmentat informația ADN din acea creatură „simplă” pentru a produce toate tipurile diferite de plante și de animale pe care le vedem în registrul fosilelor și astăzi?”

Pot spune cu încredere că nu există niciun evoluționist pe fața pământului care ar merge pe o plajă și ar spune: „E uimitor ce a adus oceanul pe țărm aseară, un castel de nisip!” N-ar spune niciodată asta. Ar ști instinctiv că acesta e produsul inteligenței. O persoană îndemânatică a pus laolaltă boabele de nisip. Se transmit informații prin acest castel de nisip, iar informația vine din minte.

Werner Gitt este un savant german, director și profesor la Institutul Federal German pentru Fizică și Tehnologie și expert în teoria informației. În cartea sa „In the Beginning Was Information”, a spus următorul lucru: „Nu există nicio lege cunoscută a naturii, niciun proces cunoscut și nicio înșiruire de evenimente care să poată duce la existența informației din neant, în materie.” Informația pe care o vedeți pe ecran acum nu vine de la fasciculele de lumină, nu vine de la pixeli sau de la alte lucruri ce sunt într-un monitor, nu vine de la elementele electronice, de la tastatură sau din degetele mele, ci a venit din mintea mea, în timp ce citeam cartea lui Gitt. În cazul cărții, nu hârtia și cerneala au produs informația, ci mintea lui Werner Gitt.

Informația vine întotdeauna din minte, nu din materie. Știm acest lucru fără să ne gândim prea mult. Vedem o navetă spațială, un telefon, o motocicletă sau un computer și știm că acestea nu au luat ființă decât ca rezultat al unei mari cantități de activitate intelectuală. Aceste lucruri au fost făcute de ingineri care nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Au plănuit fiecare detaliu din procesul de fabricare. Aceste lucruri sunt simple în comparație cu cele mai simple ființe vii. Aceasta este o insectă microscopică numită musculiță. Priviți cât de complecși îi sunt ochii, textura păroasă și gura. Aceasta nu este o creatură simplă ! Am putea spune că e simplă în comparație cu ființele umane, dar nu e simplă. E mai complexă chiar decât un avion Boeing 747.

Îi întreb pe evoluționiști acum de unde se ia informația pentru a face asemenea lucruri. Ei au două mecanisme pentru teoria evoluției: selecția naturală și mutațiile accidentale. Să discutăm despre aceste două concepte. Ambele idei se bazează pe informația ADN din ființele vii. Molecula ADN este o moleculă foarte complexă, formată din chimicale, ce conține, transmite, un limbaj. Acest limbaj este alcătuit din patru litere, ca literele din alfabetul nostru. Îl puteți compara cu o sfoară pe care sunt mărgele și bare. Puteți scrie cuvântul „AJUTOR” dacă știți codul Morse.

Molecula ADN transportă informația la fel cum o face acea sfoară. Toți știți că ADN înseamnă acid dezoxiribonucleic. Este destul de greu să ținem minte asta. Există o metodă mult mai ușoară de a reține ce înseamnă ADN: AcciDeNt Nicidecum. Informația nu i-a ființă printr-un accident, ci printr-o minte cugetătoare. Dacă ar fi să aduni ADN de mărimea gămăliei unui ac, cantitatea de informație pe care acesta ar avea-o ar fi echivalentă cu un teanc de cărți de la Pământ până la lună, înmulțit de 240 de ori, sau cu un teanc de CD-uri, înalt de 110 km.

Richard Dawkins, evoluționistul ateu de la Universitatea Oxford, spune că ADN-ul dintr-o celulă a corpului nostru este echivalent cu trei sau patru seturi ale Enciclopediei Britannica, ce cuprinde 20 de volume. E multă informație ! Această informație determină dacă ai oase mici sau mari, dacă ești bărbat sau femeie, dacă ai părul blond sau brunet, dacă ai ochi albaștri sau verzi și toate celelalte trăsături. Informația ADN stabilește dacă boabele de mazăre vor fi galbene sau verzi, dacă vor fi zbârcite sau netede.

Acestea sunt tipurile de boabe de mazăre pe care le-a studiat Gregor Mendel în grădina de lângă parohia sa din Cehoslovacia, chiar în perioada în care Darwin își publica teoria. El nu știa despre ADN, dar știa că era ceva în interiorul boabelor care controla exprimarea culorii și a texturii. ADN-ul este cel ce produce aceste varietăți la cai. Există cai mari, cai mici, cai de culori diferite, cai cu mărimi diferite la copite, etc. ADN-ul este cel care determină culoarea pielii la ființele umane. Toți au aceeași culoare a pielii, doar că la unii ADN-ul spune să fie mai multă culoare, iar la alții spune să fie mai puțină.

Selecția naturală

Să vorbim acum despre selecția naturală. Primul lucru pe care trebuie să-l știm este că selecția naturală e o realitate. Toți creaționiștii cred în selecția naturală dacă sunt informați. A fost un geolog britanic pe nume Edward Blyth care a scris despre principiul selecției naturale într-un jurnal științific din Anglia cu 30 de ani înainte ca Darwin să-și publice teoria. Creaționiștii cred în selecția naturală. Selecția naturală, însă, nu înseamnă evoluție. Aici ne înșală evoluționiștii. Ei echivalează selecția naturală și evoluția.

Vor da un exemplu de selecție naturală și vor spune că asta e dovadă că evoluția este reală. Evoluția și selecția naturală sunt diferite. Evoluția înseamnă schimbarea unui tip de ființă într-o cu totul altă ființă și că animalele și plantele au același strămoș comun. În al doilea rând, selecția naturală este un proces de conservare, nu unul de creare. Natura poate selecta doar ceva ce există deja. Nu poate crea ceva nou, ce nu există. Selectează ceva ce există. Ea conservă, păstrează ceva ce există.

Să ilustrăm acest lucru. Vom privi la genul Canis. Imaginea este preluată dintr-un manual evoluționist de biologie și ne arată că lupul roșu, coiotul, șacalul și dingo sunt înrudiți cu câinele domestic. Unii dintre ei se pot încrucișa natural în sălbăticie. Probabil că toți s-ar putea încrucișa natural dacă ar fi ceva organizat de savanți.

Evoluționiștii cred că toate aceste tipuri de câini au același strămoș și creaționiștii sunt de acord cu ei.Acesta s-ar asemăna cu un lup. Întrebarea importantă este cum a apărut primul câine. Nu cum s-a ajuns la tipuri diferite, ci cum a apărut primul câine.

Evoluționiștii ar spune, și creaționiștii ar fi de acord, că din ceva ce seamănă cu lupul avem coioți, dingo, collie și toți câinii domestici, inclusiv pudelii. Dar asta nu e evoluție. Trebuie să realizăm că acest proces al schimbării implică o pierdere a informației genetice.

Pudelul nu are toată informația genetică pe care o avea lupul. Ea s-a pierdut în procesul de reproducere. Prin pudel, nu am creat ceva nou. Toată informația genetică pentru a-l face era prezentă de la început, în lup.

Să ilustrăm mai departe această idee luând în considerare lungimea părului. Să presupunem că din arca lui Noe coboară doi câini, având o lungime medie a părului și că în informația lor genetică au o genă pentru păr lung și o genă pentru păr scurt. Situația e mai complicată de atât, există mai multe gene, dar e o reprezentare mai simplă, dar corectă, a ceea ce se întâmplă. Ce va rezulta din împerecherea acestor doi câini ?

Legea lui Mendel ne prezice cu acuratețe că vor produce niște căței cu părul scurt, fiindcă iau gena pentru păr scurt și de la mamă, și de la tată. Unii căței vor avea părul de lungime medie, vor avea o genă pentru păr scurt și una pentru păr lung. Iar unii căței vor avea părul scurt fiindcă vor lua gena pentru părul lung de la ambii părinți.

Dacă împerechem câinii cu părul lung, ce se va întâmpla ? Vor produce doar căței cu părul lung fiindcă au pierdut informația genetică pentru a produce pui cu părul scurt. Nu creăm un nou tip de câine, ci conservăm informația genetică existentă în părinții originari. Câinii coboară de pe arcă, într-o haită, dar nu mai au niciun motiv să stea împreună.

Încep să facă pui, să migreze, căutând noi surse de hrană, unii dintre ei ajungând în Europa, unde e rece iarna. Cu cât înaintează înspre nord, vremea e tot mai rece, iar câinii cu păr scurt nu rezistă peste iarnă și îngheață. Mergând tot mai departe, până la urmă doar câinii cu păr lung supraviețuiesc iernii.

Natura a selectat câinii cu părul lung fiindcă ei aveau caracteristicile care le permit să locuiască în mediul respectiv. Toată informația pentru părul lung era în cățeii care au coborât de pe arcă.

În sens opus, unii dintre câini au mers spre Africa.Cu cât au avansat înspre sud, cu atât mai mult câinii cu păr lung gâfâiau și nu reușeau să-și răcească corpul. În curând, ei mor din cauza căldurii din vară. Câinii cu păr scurt se tolănesc la soare, se bucură de el. Este fantastic ! Ei supraviețuiesc verii și fac pui, iar în scurt timp sunt doar câini cu păr scurt în Africa. Natura a selectat acele caracteristici pentru medii specifice cu scopul de a păstra soiurile create.

Selecția naturală poate explica supraviețuirea celui mai tare, dar nu poate explica sosirea celui mai tare, care e întrebarea principală. Nu explică de unde au apărut câinii, ci explică doar cum pot ei supraviețui în anumite medii. Noi vrem să știm de unde au apărut. Teoria selecției naturale a lui Darwin nu a explicat asta.

Din perspectiva creaționistă, selecția naturală este metoda lui Dumnezeu de a păstra reprezentanți ai soiurilor create la început. Dumnezeu a știut că mediul avea să se schimbe după căderea lui Adam și a Evei și după potop. De aceea, el a creat acele ființe cu abilitatea de a se adapta la medii schimbătoare pentru a păstra reprezentanți ai soiurilor create la început.

Selecția naturală nu dovedește că am luat ființă din mâzgă, nu dovedește că din microb s-a ajuns la microbiolog, nu dovedește că o ființă unicelulară a evoluat în toate tipurile de plante și de animale. Selecția naturală este doar un proces de conservare, nu unul de creare.

Extras din documentarul Originea speciilor, vorbitor dr. Terry Mortenson, difuzat pe canalul Alfa Omega TV