
Copiii au nevoie de Isus, chiar dacă sunt mici | Mărturii personale
„De la vârsta de 7 ani am un vis: să mărturisesc despre Biblie. Episoadele Cartea Cărților mă ajută să Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu. ”
60 de ani de studii spun că 85% din creștini Îl primesc pe Isus în viața lor între patru și 14 ani. E important să prezentăm Evanghelia copiilor, de mici, și ce alt mod mai bun decât prin desenele animate, pe care ei le iubesc?
Din 2016, la Alfa Omega TV, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului CBN de evanghelizare pentru copii, Cartea Cărților. Aventurile în lumea Bibliei ale lui Cristi, Oana și Memo, îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii.
Încercăm mereu să răspundem nevoilor copiilor, mai ales acum, în timpul pandemiei, când copiii nu mai pot sta la fel de mult timp cu prietenii și petrec timp pe internet, la televizor, sau se joacă diverse jocuri video. Însă multe dintre materialele dedicate copiilor sunt violente, imorale, sau o risipă de timp.
Dar există alternativa „Cartea Cărților”, un proiect media curat, constând într-o serie de desene animate, jocuri, aplicație mobilă, programe pentru școala duminicală și evenimente evanghelistice. Copiii se vor distra urmărind aventurile personajelor fermecătoare - printre care și un roboțel - iar în același timp vor cunoaște Biblia și vor dobândi valori morale, care îi vor ajuta să crească frumos.
Copiii între 6 și 14 ani pot viziona seria Cartea Cărților pe televizor, pe canalul Alfa Omega TV și pe încă 31 de stații TV locale și naționale din România. Desenele pot fi făcute și cadou: cele 4 sezoane de câte 13 episoade fiecare sunt disponibile și pe DVD. Și în curând va fi gata și sezonul 5, cu 16 episoade noi!
Fiindcă dorim să facem desenele accesibile pentru cât mai mulți copii, punem la dispoziție și episoade gratuite pe canalul YouTube și pe site-ul carteacartilor.tv. Tot pe site găsesc o mulțime de jocuri, versete, fotografii prin care învață mai mult despre Dumnezeu. Pe cei care doresc, îi ajutăm să-L invite pe Domnul Isus în inima lor și să fie mântuiți, după cum veți vedea și într-o mărturie de mai jos.
Dacă vorbim despre impactul desenelor animate Cartea Cărților, acesta se vede nu numai prin milioanele de vizualizări ale clipurilor video online, prin numărul mare de abonați pe YouTube (peste 87.000), sau de urmăritori ai paginii de Facebook (13.000), ci și prin mesajele trimise de copii și părinți.
Ana Maria, din București, are 10 ani. Iată mărturia ei:
„Pentru mine, Cartea Cărților înseamnă Biblia. Am învățat ca iertarea este leacul păcatului și că Isus și-a dat viața pentru păcatele noastre. Episoadele mele preferate sunt Daniel, visul lui Nebucadnețar și Lepădarea lui Petru. Am învățat că în orice situație am fi, nu trebuie să ne lăsăm garda jos, să nu ne lăsăm ispitiți de cel rău.
Pentru mine, Cartea Cărților mai înseamnă și educație, să nu Îl supăr pe Dumnezeu și să merg pe calea pe care El vrea să merg. Isus mi-a arătat că Împărăția și viața veșnică sunt minunate. Și am ales să Îl urmez pe Isus pentru totdeauna!”
Iosif H., un tată a patru copii, din Norvegia
Cartea Cărților nu înlocuiește cititul Bibliei, ci doar completează foarte bine partea de imaginație a copiilor, trecând peste obstacolul înțelegerii întâmplărilor povestite din Cuvânt.
De multe ori, copiii își aduc aminte de Cartea Cărților când se joacă, când au probleme sau chiar când trebuie să se comporte cuviincios. Un copil, Samuel, ce dormea singur, un David neînfricat, un Isus ce spală picioarele ucenicilor Săi ca un slujitor... aceste lucruri se reflectă în viața și comportamentul lor.
Suntem convinși că, la rândul lor, vor pune Cartea și în inima prietenilor.”
Andrei (13 ani), din Arad
„Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine! Cartea Cărților m-a cercetat foarte mult de când m-am rugat rugăciunea de mântuire! Încă mă rog pentru mântuirea sufletului meu, sunt foarte multe ispite la care încă cedez, Îl rog pe Dumnezeu să îmi dea și mie și tuturor armătura lui Hristos descrisă în Efeseni 6 pentru a ține piept ispitelor!
Prin proiectul vostru am fost cercetat foarte mult!”
Ionuț are 11 ani, este din Comuna Blăgești
„M-am născut într-o familie creștin ortodoxă. Mergeam foarte des la biserică pentru a ne ruga Domnului.
La grădiniță aveam programe extrașcolare și școală duminicală. Prima oară am auzit de Cartea Cărților la școala duminicală și mi-a plăcut foarte mult.
Personajele mele preferate sunt: Cristi, Oana și Memo. Episodul meu preferat este „Învață-ne să ne rugăm” pentru că ne învață să ne rugăm Rugăciunea Domnească. De la vârsta de 7 ani am un vis: să mărturisesc despre Biblie. Episoadele Cartea Cărților mă ajută să Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu.
Când am descoperit pentru prima dată acest desen animat, am fost uimit de cât de frumos prezintă BIBLIA. Am învățat foarte multe. Sfătuiesc toți copiii să urmărească acest desen animat, este foarte educativ și cel mai frumos desen animat din lume.”
Descoperă Cartea Cărților
Pentru jocuri, versete, Biblia și prezentarea Evangheliei pentru copii, intrați pe site-ul www.carteacartilor.tv
Descoperiți împreună aplicația mobilă: episoade întregi, jocuri biblice distractive, Biblia interactivă pentru copii, provocarea zilei. www.carteacartilor.tv/app